Parkour: o disciplină a mişcării sau un sport periculos ?

1. Cuvânt înainte

   Ne pare rău pentru tânărul din Iași care și-a pierdut viața în urma accidentului de pe acea clădire abandonată. Sincere condoleanțe familiei și prietenilor.

   Aceste rânduri nu au ca scop să corecteze ceea ce s-a întâmplat, să învinovățească sau dezvinovățească pe cineva, ci mai degrabă să tragă un semnal de alarmă asupra atenției și responsabilității pe care atât practicanții de parkour, freerun, cât și restul oamenilor în general le-am putea aborda mai practic, mai constructiv, în viața noastră de zi cu zi.

2. Parkour – înspre o definiție

   Parkour, prin practicarea și filosofia sa, înseamnă eficiență, eficacitate. Înseamnă adaptabilitatea minții, emoțiilor, corpului la circumstanțele și mediul înconjurător. Parkour îmbină diverse tehnici de mișcare precum salturile, rostogolirile, echilibristica și depășirea de obstacole. Practicantul urmează un traseu care îi permite să fie într-o armonie cu sine însuşi şi cu mediul înconjurător, având o perspectivă diferită asupra mediului său înconjurător şi asupra posibilităţilor corpului şi minţii sale. De asemenea parkour poate implica și salturi asemănătoare gimnaștilor, dar mai complexe ca formă şi practică, care se regăsesc într-o ramură a parkour-ului, numită freerun.

3. Parkour și imaginea de sport extrem

   Eticheta de sport extrem asupra parkour-ului există de mulți ani. Și asta în ciuda explicațiilor, articolelor, documentarelor despre parkour, freerun. Imaginea asupra parkour-ului încă nu s-a maturizat în totalitate. Cel puțin în România, mass media deseori observă și evidențiază (intenționat sau nu) doar adolescent parkour-ului, “căutătoare de libertate, rebelă”, “salturi de pe un bloc pe altul” și așa mai departe. Totuși, la nivel de comunități de parkour, freerun, lucrurile se cunosc, și în realitate stau puțin atlfel.   

   Lucrul acesta este oarecum normal, deoarece întreg internetul este plin de filmări cu tineri și adulți, care după luni, sau ani întregi de antrenament, își postează rezultatele antrenamentelor - “finalul”, pe rețelele sociale. Și avem tendința să uităm de sutele de ore petrecute în transpirație, antrenament intens, repetiție înzecită, căzături, ridicări și lecții învățate. O vorbă din engleză exprimă acestea în două cuvinte: “hard work”.

4. Atitudinea, percepția și abilitățile individuale în parkour

   Atitudinea este un factor care determină modul în care noi ca și indivizi acționăm. Atitudinea, sau cum percepem, cum tratăm tot ceea ce trăim, ne definește mai mult decât credem. Putem trece strada pe culoare verde, pe la trecere, fiind atenți în stânga și în dreapta, sau în fugă pe culoarea roșie sau unde nu există trecere. Periculos, extrem? Da; și totuși, ni se întâmplă să o facem. La fel, mergem pe bicicletă pe pistă, sau tăiem benzile pe stradă, nesemnalizând când schimbăm direcția. Periculos, extrem? Din nou da, și totuși ni se întâmplă. La fel și în parkour, sărim peste încălzire, peste pregătirea fizică, psihică, emoțională, de durată, și mergem direct la “înălţimi” sau acolo unde “simţim adrenalina”. Cu toții am fost acolo, și nu judecăm pe nimeni. Au trecut ani de zile și am învățat unele lecții, unele principii  precum: “Siguranța înainte de toate”, “A fi puternic pentru a fi util”, “A fi și a rezista”, “Ascultă-ţi corpul”.

5. Grupul – comunitatea ca suport

   În România, parkour-ul a început în anii 2004-2005, și a început “adolescentin”, dar foarte rapid s-a născut și un forum, traceurs.ro, unde au început să apară articole, scrise și/sau traduse, de specialitate, despre antrenamentul fizic, psihic, încălzire, îmbunătățirea condiției fizice și prevenție. În paralelel, din 2005, cu ajutorul unui grup restrâns de oameni, coordonați în mare parte din București, cu multă implicare din partea lui Cristian Glovaschi (Cris), s-au organizat adunările naționale de parkour şi freerun, care și în prezent au loc, anul acesta fiind în Timișoara. Aceste întâlniri au scop educațional, de creștere, motivare și îmbunătățire a antrenamentului individual, al creșterii comunităților, al împărtășirii experiențelor și transmiterii unei metode sănătoase și rezistente, reziliente pentru practicanți. Încălziri structurate, ateliere, discuții deschise unu-la-unu sau în grup, sesiuni cu practicanți din comunități internaționale; toate acestea reprezintă modalități de a practica și a transmite mișcarea parkour într-un mod cât mai armonios.

   E foarte important, ca și practicant nou, și experimentat de asemenea, să apelezi la un grup cu care să te antrenezi, și dacă nu există, să îl creezi. Să te antrenezi singur, depășindu-ți limitele prea mult dintr-o dată, se poate dovedi periculos. Accidentele apar, indiferent de nivelul de experiență, doar că diferența este că experiența căzăturilor mici te poate face să eviți sau să reduci impactul unei căzături mari, cu 50-60-80 sau chiar 90% mai puțin risc din cazuri.

6. Traceurs.ro – comunitatea din România

   Într-o eră a tehnologiei, în care imaginea bate textul de mii de ori pe secundă, sunt tot mai rare momentele în care citim articole, sau în care îi ascultăm pe alții cum să învățăm sau să descoperim metodele corecte de antrenament. În prezent, comunitatea naţională de parkour, traceurs.ro, este și ea prezentă pe facebook, dar asta nu ne absolvă de lipsa cunoștințelor despre corp, minte, despre cum ne putem antrena în siguranță, armonios, rezilient.

7. Atenția ca abilitate versus accidentări şi nerespectarea propriilor limite

   Ceea ce nu putem observa niciodată la alții, deși putem simți sau empatiza cu ei, este nivelul lor de atenție. Abilitatea lor de a se percepe pe ei înșiși, gândurile, emoțiile și comportamentele lor, ceea ce se întâmplă în afara lor, în exterior, presupun o activare a atenției.

   Factorul central totuși, pe care deseori îl uităm, care ne determină dacă reușim sau nu să depășim un obstacol, să executăm un salt este ATENȚIA. De mici copii ni se zice “fii atent!”, dar puţini ne învaţă şi cum. A fi atent este ceva natural, şi în acelaşi timp uităm să o facem. O accidentare este egală cu o clipă de neatenție, dar o accidentare gravă poate fi deseori o suită de momente de neatenție: n-am fost atenți la încălzire, n-am fost atenți la umezeala de după ploaie, n-am fost atenți la praful de pe obstacol, n-am fost atenți la înălțimea prea mare sau la lipsa pregătirii pentru face acel salt şi așa mai departe.     

   Atenția – este o abilitate cu care toți ne naștem, și pe care o putem îmbunătăți constant, în fiecare moment, în tot ceea ce facem. Cum? Fiind prezenți în lucrul pe care îl facem, observând ceea ce gândim, simțim și cum reacționăm, fiind conștienți de corpul nostru când e obosit sau fiind conștienți de mediul înconjurător care poate fi șubred sau alunecos. Întâlnim și situații când e prea mare obstacolul, când e prea mult pentru noi, pentru nivelul și abilitățile noastre, prea mare frica pe care o resimțim și incapacitatea de a depăși acele obstacole, de a ne controla corpul în aer, la sol, când facem un salt și mai ales când aterizăm.

8. Antrenament, reflexele și siguranță

   “Repetiţia (conștientă) este mama învăţăturii” – zicea un proverb. “Perfecțiunea nu este atinsă atunci când putem realiza corect o mișcare de 10.000 de ori, ci atunci când ne este imposibil să greșim” – spunea un maestru al artelor marțiale.  

   Odată cu antrenamentul constant, diversificat, conștient, creativ, repetitiv – pe lângă faptul că stăpânim corpul și mintea, coordonarea, agilitatea, echilibrul mental, emoțional și fizic, pe lângă multe eșecuri și căzături, dezvoltăm și reflexe, care cu atitudinea potrivită ne ajută să evităm căzăturile, să minimizăm șocurile, impactul, și în unele cazuri să luăm o decizie înțeleaptă: de a nu sări! De a nu sări de dragul: mândriei, camerei, prietenilor, faimei sau altor factori care ne motivează la risc necalculat pentru un moment de “glorie”.  

   Siguranţa este până la urmă un rezultat, o sumă dintre abilităţile noastre şi stabilitatea mediului înconjurător. Atât noi, corpul nostru, mintea, stările noastre, energia noastră pentru antrenament, cât şi mediul înconjurător: balustrade, borduri, bare, pereti, ziduri, copaci, bănci, diverse obstacle sunt într-o continuă schimbare. Deşi la prima vedere am putea spune că locul e la fel, putem observa cum, cu trecerea timpului acestea se degradează sau se upgradează. Exemple sunt: cu pereţi de pe care cade tencuiala, şi bare care s-au rupt. Pentru toate acestea e nevoie de atenţie şi verificare, la fiecare antrenament, de fiecare dată, fără excepţie, pentru a fi la curent cu ceea ce se întamplă. “Să verificăm pulsul lucrurilor” sau “Să testăm zona” – spunem noi. Cu aceeaşi curiozitate cu care vrem sa vedem ce e nou, pe facebook sau la prietenii noştri, am putea verifica şi starea noastra, şi locul de antrenament, ca mai apoi sa fim surprinşi că ceva este sau nu, la locul său.

A te asculta pe tine, corpul tău, starea ta interioară, a fi atent la mediul înconjurător și la cum el se prezintă, la ce te invită să faci sau să nu faci, reprezintă un respect față de ține însuți și de modul în care tu însuți ai grijă de tine, în fiecare zi, fie că depășești obstacolele de la antrenamentul de parkour sau alte obstacole din viața ta.

Află mai multe: www.traceurs.ro | Parkour Romania | Grupul de facebook Traceurs.ro

Surse imagini: Mădălina Ene Photography  | blog.andyday.com | wikihow.com | Parkour Generations